TRAINING PENTRU PRACTICIENI: VINDECAREA SAMANICĂ SI RECUPERAREA SUFLETULUI

Mai – Iulie 2017

Introducere

Acest curs va fi ţinut pe durata a două module rezidenţiale de cinci zile în natură. Acesta este un Program avansat de Training pentru Practicanţi, al 22-lea de la înfiinţare.

Acest training este de ajutor practicanţilor holistici care doresc să îşi dezvolte şi să îşi extindă cunoştinţele prin practici şamanice clasice de vindecare. Este de asemenea potrivit pentru cei ce doresc să lucreze ca şi practicanţi şamanici pentru a-i ajuta pe ceilalţi.

Howard a iniţiat aceasta formă de training pentru practicanţii şamanismului în 1994, iar de atunci mulţi dintre participanţi lucrează cu succes cu aceste metode de vindecare şamanică în practicile lor de vindecare.

howard-january-2016small

Domeniile pe care le tratăm la acest curs sunt după cum urmează:

  • Recuperarea sufletului
  • Shamanic core processing (SCP)
  • Lecuirea prin extracţie
  • Perceperea corpului ca şi energie
  • Crearea obiectelor de putere
  • Tehnici de divinaţie
  • Călătoria șamanică (Shamanic journeying)
  • Vindecarea cu ajutorul obiectelor naturale sau a „artelor”
  • Șamanul ca şi ghid al sufletelor
  • Călătoria înaintea naşterii

Cursul este structurat după cum urmează:

Modulul 1: 25-29 Mai 2017

 

Modulul 1: Călătoria şamanică

Călătoria şamanică este o modalitate puternică de a facilita transformarea de sine şi împuternicirea personală. Ea este o modalitate de a ne mişca din conştiinţa zilnică obişnuită în ceea ce este numită conştiinţa şamanică. Modul cel mai des folosit este prin folosirea “calului şamanului”-cunoscut mai bine sub denumirea de tobă. Bătaia ritmică a tobei şi sunetul tonurilor sale rezonante facilitează mişcarea în starea şamanică de conştiinţă pentru a trăi experienţa dimensiunilor conştienţei extinse.

Toba îl poartă pe călător de-a lungul călătoriei. Aceasta este o stare de a fi care a fost accesată de şamani de la începuturile experienţei umane.

Modulul 1: Divinaţia şamanică

Divinaţia şamanică e la fel de veche precum e şi omenirea, dar din nefericire în societatea vestică mainstream a ajuns să fie privită ca fiind primitivă, iraţională şi ţinând de superstiţie.

Divinaţia e pur şi simplu o acle de a revela adevărul. Practicianul divinaţiei revelează sau descoperă clientului adevăruri ascunse despre circumstanţele vieţii sale sau despre sine. În societăţile din afara Vestului divinaţia continuă să joace un rol important, arătând cele ascunse, alinând anxietăţile şi ajutând la gestioanrea circumstanţelor dificile. Divinaţia e, simplu, o cale către o înţelegere mai profundă a evenimentelor şi influenţelor din jurul unei situaţii sau persoane.

Participanţii la acest workshop vor avea oportunitatea de a explora şi de a folosi practici divinatorii şi vor învăţa cum au făcut şamanii de-a lungul timpului pentru a căuta şi a găsi cunoaştere revelatorie din surse vizionare, atât pentru propria persoană cât şi pentru alţii.

În divinaţie, rolul şamanului este de a fi mediator, omul de legătură. Şamanul, prin explorarea şi asigurarea citirii iniţiale şi a interpretării, permite celui ce caută această informaţie să evite proiectarea dorinţelor personale în cazul în care întrebarea sau situaţia au o încărcătură emoţională.
Participanţii la acest workshop vor avea oportunitatea de a descoperi cum să acceseze şi să comunice concepte de dincolo de percepţiile obişnuite şi de a-şi manifesta viziunea ceativă personală în lume, în acest fel îmbogăţindu-şi viaţa proprie şi pe ale altora.

Modulul 1: Recuperarea Sufletului

Din perspectiva şamanică, una dintre cele două cauze principale ale bolii este pierderea puterii (sau a forţei vitale), iar cea de-a doua este „intruziunea” unei forţe exterioare invazive în câmpul nostru energetic. Recuperarea forţei vitale este practica ce restabileşte sau recuperează forţa vitală pierdută. Recuperarea sufletului este una dintre cele mai cunoscute şi eficiente practici în acest sens.

Pentru a înţelege cum funcţionează practicile de recapitulare trebuie să privim natura multidimensională a realităţii şi să ne îndepărtăm de perspectiva secvenţială liniară. Din această perspectivă extinsă, „orice i s-a întâmplat vreodată unei persoane, în orice loc, încă se mai întâmplă undeva”. Dacă o persoană a trecut printr-un eveniment traumatizant acum zece, douăzeci, ş.a.m.d. Ani, respectivul eveniment continuă să se întâmple pentru acea persoană, iar eu m-aş aventura să spun că, în anumite moduri, încă influenţează viaţa persoanei respective.

Şamanismul nu insistă asupra evenimentelor trecute; există doar acest moment vast şi minunat de acum, aflat în permanentă mişcare, moment în care nu există trecut, prezent şi viitor separate unul faţă de celălalt. Un practicant al călătoriei şamanice poate să se deplaseze şi să se mişte în afara timpului liniar, pentru a merge în locul în care acel eveniment încărcat cu energie se întâmplă în continuare pentru individul respectiv şi pentru a găsi şi recupera forţa vitală a persoanei, ce este reţinută de acel eveniment, iar după ce acest lucru a fost îndeplinit poate începe cu adevărat vindecarea terapeutică a evenimentului şi a consecinţelor sale.

Pierderea forţei vitale este cunoscută şi ca pierdere a sufletului şi ea poate avea loc când suferim o traumă, avem un accident, trăim schimburi emoţionale intense cu o persoană iubită, dar şi la despărţirea de partener, moartea unei persoane iubite sau experienţa unei perioade de circumstanţe dificile. De obicei atunci când suferim o traumă severă, o parte din natura noastră vitală ne părăseşte, pentru ca noi să putem supravieţui la ceea ce ni se întâmplă. Este o modalitate prin care corpul şi conştiinţa pot supravieţui traumelor severe. Problemele apar atunci când partea sau fragmentul de suflet nu se întorc. Este posibil să nu vrea să se întoarcă, dar şi să nu poată, din cauza naturii traumei.

Există o serie de simptome ale pierderii sufletului, de exemplu atunci când oamenii simt că observă viaţa din exterior în loc să se angajeze şi să se implice din plin. Alte simptome uzuale sunt atunci când oamenii simt că sunt “aerieni” majoritatea timpului, nefiind cu adevărat prezenţi. Alte simptome care indică o posibilă pierdere a sufletului sunt problemele legate de viaţă, cum ar fi frica generalizată sau neputinţa de a avea încredere în oameni. De asemenea, am aflat că depresia severă poate fi un simptom al pierderii sufletului, la fel ca şi o boală cronică. Acest lucru are legătură directă cu Puterea. În viziunea şamanică asupra lumii, puterea şi menţinerea sănătăţii merg mână în mână; dacă corpul este plin de putere nu mai rămâne loc pentru boli sau afecţiuni, care sunt adesea privite ca forţe invazive.

O diferenţă dintre Recuperarea Sufletului şi unele dintre sistemele psihologice vestice moderne este aceea că Recuperarea Sufletului se concentrează asupra întoarcerii şi integrării forţei vitale pierdute, în loc să se concentreze asupra traumei iniţiale ca atare. Din punctul meu de vedere Recuperarea Sufletului şi terapia funcţionează foarte bine împreună, cea mai bună combinaţie fiind recuperarea forţei vitale pierdute, urmată de terapie, pentru a ajuta persoana afectată la lucrul cu propriile sentimente şi energii emoţionale eliberate, care pot fi foarte incomode, chiar crude pentru individ. Această eliberare şi, în continuare, trăirea emoţiilor reprezintă o parte fundamentală a întregului proces de vindecare, lucru care nu poate fi îndeajuns de bine subliniat.

Acest proces de vindecare duce la ceea ce eu numesc uniunea forţei vitale, când persoana respectivă poate să meargă înainte în viaţă fără a fi ancorată în trecut şi să ducă o viaţă plină de creativitate şi productivitate.

Modulul 1: Lecuirea prin Extracţie

Acest corp de practici adresează boala ca pe o forţă externă invazivă ajunsă în câmpul de energie al omului.

Participanţii vor învăţa tehnici care să îi ajute să “vadă” sau perceapă intruziunile externe din câmpul energetic al unei persoane, şi cum să le extragă în condiţii de siguranţă, pentru a îmbunătăţi capacitatea înnăscută de autovindecare a persoanei şi a restaura integritatea şi energia părţii de corp curăţate astfel.

Modulul 1: Moartea ca aliat

Şamanul ca şi ghid al sufletelor

Din perspectiva şamanică există un voal foarte subţire între ceea ce noi numim viaţă şi moarte. Viaţa este un continuum care nu se încheie în momentul morţii. Unul dintre cele mai importante roluri ale şamanului este acela de a asista fie oamenii care sunt pe moarte, fie sufletele celor care au murit, în a face călătoria înspre locul în care mergem după moarte. Aceasta se numeşte muncă psihopompă (conducere a sufletelor).

În şamanism moartea şi naşterea se află într-o strânsă legătură. Unul dintre rolurile şamanului este acela de moaşă pentru cei care mor, pentru a asista, ghida sau îndruma sufletul sau esenţa muribundului către uniunea de după viaţă. Aceasta este munca Psihopompului, conducătorul sufletelor, cel care ghidează morţii către cealaltă lume.

În societatea noastră există o imensă frică de moarte şi redeschiderea interesului pentru acest tip de muncă ar putea oferi liniştire celor care sunt pe moarte şi celor dragi lor.

Participanţii la curs vor învăţa cum să gestioneze problemele legate de moarte şi de a muri, din perspectiva şamanului. La acest curs vom explora locurile în care persoana se duce după moarte, pentru a ajuta la finalizarea lucrurilor care nu au fost duse la bun sfârşit şi pentru a o ajuta pe persoana respectivă să facă tranziţia către lumea de dincolo.

Modulul 2: 6-10 Iulie 2017

 

Modulul 2: Shamanic Core Process

În 1994 Howard a dezvoltat şi ulterior a introdus la nivel international o metodologie care permite practicienilor şamanici şi holistici să lucreze intensiv cu clienţii lor.

Shamanic Core Process este o metodă dezvoltată pentru practicanţii care îi susţin pe oameni să obţină o înţelegere profundă a problemelor şi întrebărilor din viaţa lor şi să găsească modalităţi de a le aborda şi rezolva. Este o modalitate de a-i ajuta pe oameni să se folosească de propria lor putere, să descopere resursele ascunse şi să îşi aprofundeze legătura cu sursele hranei spirituale. În cadrul acestui program parcicipanţii vor învăţa despre Încurcăturile Sufleteşti şi cum să elibereze legăturile energetice nepotrivite.

Participanţii la curs vor primi un training extins în această metodă, care este o punte între metodele de terapie tradiţionale şi cele moderne.

În timpul acestei săptămâni rezidenţiale ne vom concentra intens asupra transpunerii într-o formă unitară şi congruentă a practicilor din modulul anterior.
Astfel, participanţii vor câştiga încredere şi usurinţă în aceste practici de vindecare.

Modulul 2 : Călătoria înaintea nașterii

Nivelul de energie al tuturor fiinţelor depinde de trei factori fundamentali:

  • Cantitatea de energie cu care au fost înzestrate,
  • Modul în care energia a fost folosită de la naştere,
  • Şi modul în care ea este folosită în prezent.

Carlos Castaneda

Există o învăţătură care spune că 80% din energia noastră este blocată în obişnuinţă şi şabloanele rigide ce provin din condiţionările generaţionale, sociale şi ale istoriei noastre personale. Restul de 20% constituie liberul nostru arbitru. Marile învăţături ale Roţii Leacului constau în luminarea unui drum care să ne ghideze către eliberarea acestor şabloane rigide şi adicţii care, odată desprinse, generează un rezervor de energie care poate fi folosit cognitiv şi cu intenţie conştientă. Acesta este adevăratul liber arbitru şi libertatea – atunci când nu mai trăim visele parentale sau culturale, ci când cu adevărat ne trăim propriul vis.

Scopul fundamental al acestui corp de practici este libertatea. Libertatea are implicaţii puternice. Una dintre acestea este faptul că oamenii trebuie să caute şi să îmbrăţişeze schimbarea în mod intenţionat. Nu este un lucru uşor să îmbrăţişezi schimbarea şi astfel să descui structurile rigide moştenite, dar avem în noi calităţi magice înnăscute care ne ajută pe calea către libertate.

Participanţii vor învăţa şi experimenta călătoria lor individuală dinaintea naşterii şi vor dobândi o înţelegere profundă a felului în care această călătorie le-a schimbat şi influenţat vieţile. Participanţii vor învăţa, de asemenea, cum să conducă o şedinţă cu clienţii folosindu-se de aceste practici.

Modulul 2: „Mesa” vindecătorului

În această parte vom lucra cu modalităţile şi mijloacele de utilizare a obiectelor naturale pentru a crea şi dezvolta propria „mesa” de vindecare. „Mesa”, care în spaniolă înseamnă „masă” şi „loc înalt”, este creată de şamanii tradiţionali pentru a aduce armonie şi echilibru clientului lor. Mesa este o reprezentare a cosmosului, atât cu părţile sale pozitive, cât şi cu cele negative, ambele interacţionând pentru a crea echilibrul. Mesa reprezintă un fel de a crea un timp şi spaţiu sacru pentru ca întreaga fiinţă să se focalizeze asupra rezultatului dorit împreună cu forţele spirituale. Am putea spune că este o afirmaţie tri-dimensională! Prin intermediul rugăciunilor şi a stabilirii verbale a intenţiei într-o stare de înaltă concentrare, o persoană poate influenţa desfăşurarea evenimentelor „realităţii”.

Ceremonia focului

Focul este elementul transformării, fiecare ceremonie care invocă puterea elementară a focului fiind o oportunitate de a elibera şi transforma şabloanele şi convingerile personale care nu ne mai servesc. Este o ceremonie de reînnoire personală şi de împuternicire a propriului vostru vis.

La ceremonia focului ce va avea loc în ultima seară participanţii vor putea onora, elibera şi transforma „săgeata lor întunecată” – şabloanele şi credinţele debilitante care ne ţin înapoi, şi vor recunoaşte şi aduce putere pentru „săgeata lor luminoasă” – întruchiparea puterilor lor creatoare, oferind-ne apoi visul vieţii forţelor spirituale care ne hrănesc.

Toţi participanţii primesc un Certificat la finalul Programului de Training.

 

LOCATIE:

Rezidential: Judetul Brasov

Supervizare/Certificare

Costul Trainingului: 750 euro (375 Euro per modul)
Depozit pentru înscriere: 100 euro

 

Comentarii ale participanților la edițiile trecute

  • Pentru mine, acest curs a fost plin de creștere și cunoaștere. Acum am o mai mare înțelegere a persoanei mele și a ceea ce pot să le ofer celorlalți. Mulțumesc !
  • Plec de la acest curs cu o încredere mai viscerală în mine, cu mai mult curaj și cu mai multe unelte cu care pot lucra. Puterea lucrului cu oamenii ca grup mă uimește și mă surprinde întotdeauna cu bogăția învățăturilor sale. Mulțumesc și îți trimit o mare îmbrățișare.
  • Înainte de acest curs am avut o viziune despre ce înseamnă să fii practician șamanic. Când cursul s-a terminat, am pășit în acea viziune.
  • Am venit să învăț tehnici pentru a-i ajuta pe alții și mi-am dat seama că nu e posibil să îi ajut pe ceilalți decât când eu sunt în puterea mea. Poate că sună a clișeu, dar viața mi s-a schimbat.Am învățat să înving dușmanul care e frica. Mulțumesc, viața mea e mai bogată !
  • Cât de multe am primit, fără dificultăți !
  • Doi ani atât de uimitori !
  • Cu recunoștință…pentru inspirația, înțelepciunea și învățăturile tale .
  • Am făcut cea mai bună alegere, cu inspirație. Fie să merg îndelung pe acest drum.