Training Avansat Pentru Practicieni Samanici – Modulul 3

1 – 5 Noiembrie 2024

Vă rugăm să rețineți: Finalizarea Modulelor 1 și 2 sunt cerințe prealabile pentru participarea la acest curs de formare.

Introducere

Am fost nevoit să sondez profund experiențele mele de lucru de peste 35 de ani ca practicant de vindecare șamanică pentru acest modul, iar din aceste experiențe și perspective ce decurg din ele am formulat o structură coerentă de predare experiențială pe care o prezint acum în România. De-a lungul acestor ani, am avut de-a face cu aspecte ale ceea ce numim partea „mai întunecată” a realității. Acum, fie că dorim să recunoaștem, sau chiar dacă ne împotrivim acestei părți, ignorând-o și, în schimb, ne concentrăm pe „dragoste și lumină”, aceasta ne influențează, atât la nivel colectiv, cât și la nivel individual. Evitarea sau ignoranța nu oferă nicio apărare, în acest mediu conștientizarea interioară este cheia.

Polarizarea din cultura și din perspectiva asupra vieții pe care le trăim în acest moment fac parte din aceasta. Această polarizare este parțial generată de creșterea multor oameni în ordinea superioară a conștiinței -ceea ce creează o opoziție perfectă. Opoziția se manifestă în lumea din jurul nostru ca rasism, intoleranță religioasă, naționalism extrem, distrugerea lumii naturale, daune ecologice, ignoranță, violență și abuz, toate acestea fiind aspecte ale unei conștiințe inferioare. Acest amestec volatil și inflamabil ne afectează pe toți în moduri diferite și trebuie să fim conștienți de acest lucru și să evităm să fim sorbiți într-o spirală descendentă. Unele dintre modalitățile în care acest lucru ne poate afecta este să ne simțim neliniștiți, încordați, să fim în mod persistent apatici, să simțim o furie subiacentă și să fim susceptibili la infecții de nivel scăzut, deoarece vitalitatea și sistemul nostru imunitar sunt afectate de această energie negativă. Senzația de depresie, anxietatea crescută, dependența de alimente și alcool sunt toate o parte din aceasta. Da, cu siguranță este o situație dezordonată, dar cu toate acestea, nu sugerez în niciun fel că acest lucru este în totalitate nenorocire și întuneric, ci văd asta ca o manifestare naturală a acestor energii de ordin inferior care se ridică pentru a fi descărcate, eliberate. Da, este un proces brut, chiar și dureros, așa cum este toată vindecarea profundă, și în aceasta este de datoria noastră să facem tot ce putem pentru a ne păstra integritatea energetică personală și vitală, nu numai pentru noi înșine, ci și pentru oamenii din jurul nostru. E necesar să începem cu noi înșine.

În acest atelier avansat, ne vom uita în lumile noastre interioare respective și vom identifica ceea ce este în noi care rezonează cu acest câmp volatil și negativ de energie. Eu numesc asta „brujeria noastră interioară”. Din experiența mea, acest lucru (precum în interior, așa și în exterior) se află chiar la rădăcina încâlcelilor noastre cu acest „câmp exterior al disonanței”. Acest atelier, fără îndoială, vă va provoca și vă va împinge să vă confruntați cu aspectele rănite ale sinelui vostru pentru ca acestea să fie vindecate, iar rezultatele acestui Act de Putere sau Efort Războinic vă vor aduce beneficii atât vouă dar și, prin extensie, altora.

La acest curs vom lucra intensiv cu următoarele practici și împuterniciri:

  • Protecție psihică
  • Protecție personală
  • Consolidarea și împuternicirea energiei proprii
  • Eliberarea în vârtej a energiei nedorite și necorespunzătoare
  • Identificarea cordoanelor și atașamentelor disfuncționale cu alți oameni
  • Gestionarea situațiilor cu entități și entități-atașament
  • Posesie / spirite-umbre
  • Lucru avansat cu conștiința mineralelor și a plantelor
  • Lucrul cu persoane diagnosticate cu probleme de sănătate mintală
  • Întâlnește-ți Ghizii Spirituali și învață cum să cooperezi cu ei și să devii un canal pentru această energie divină
  • Menținerea unui mediu energetic „igienic”
  • Înlăturarea obstacolelor energetice
  • Scanarea câmpului energetic al unei persoane pentru probleme de sănătate și de alte feluri
  • Shaman’s Mesa (un altar dinamic) cu Geometrie Sacră continuare
  • Vindecătorul rănit
  • Puterea vindecătoare a naturii
  • A doua lege a opoziţiei

Aduceți o plantă vie care vă place, un mineral, o rocă sau un cristal. Plus materiale de artă și artizanat, tobe sau zuruitoare.